Tânăr din Fălticeni, reținut după ce a provocat un accident. El s-a urcat la volan fără permis și cu o alcoolemie uriașă, deși abia fusese condamnat pentru că a condus fără permis


Intră acum și în grupul de

Un tânăr în vârstă de 18 ani Fălticeni, care a provocat sâmbătă o tamponare în municipiu, a fost reținut, marți, după ce s-a constatat că nu are permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, iar rezultatelor probelor biologice prelevate la spital, arată faptul că, în momentul accidentului, acesta avea o alcoolemie de 1,55 mg/l alcool pur în sânge.

De asemenea, din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, printr-o sentință penală din 29 septembrie a Judecătoriei Fălticeni, tânărul a fost condamnat la măsura neprivativă de libertate a supravegherii pe o perioadă de trei luni, pentru „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, arată Poliția Județeană Suceava.

FOTO: satmareanul.net
FOTO: satmareanul.net

Tânărul a fost încarcerat în  arestul I.P.J. Suceava, urmând ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni să dispună dacă în cazul acestuia se impune cererea unei măsuri privative de libertate.


Intră acum și în grupul de